In cetatea Marii Uniri - drumul spre Alba Iulia de 1 decembrie

Am strabatut tara in lung si in lat inca de pe bancile liceului....nu, chiar de mai demult cand mic copil fiind tata ma lua cu el prin delegatii la releele de radio si tv amplasate pe varfurile montane. El isi facea treaba mai repede iar zilele ce ramaneau exploram impreuna culmile Carpatilor, fie la cules de fructe de padure, muguri de brad ori pescuit de raci pe raurile repezi ce inca nu se transformasera in marile intinderi de ape ce strapung campiile in drumul spre Dunare, vizite la stani de oi, sau te mai miri ce alte aventuri. Totusi aventurile nu ma purtasera inca la Alba Iulia de 1 Decembrie, asadar anul asta l-am recrutat pe Razvan si am pornit intr-o noua expeditie echipati cu steaguri tricolore si chef de povestit.

Daca la primul nostru drum spre Alba si Sibiu de acum 8 ani ne lua ceva mai mult de 4 ore sa ajungem, acum cu ajutorul autostrazilor noi construite am parcurs undeva la...5 ore. Dar nu va impacientati pentru ca orice om normal ajunge in 3 ore la Sibiu sau Alba din Timisoara, noi in schimb ne-am lasat prinsi de povesti si colindele lui Hrusca. A fost sufienta o iesire gresita dintr-un sens giratoriu ca 20 de minute mai tarziu sa vedem semnul de intrare in Lugoj realizand zapaciti ca tocmai ce ne-am intors de unde am plecat, mergand pe autostrada la dus si drum national la intors. Dar n-a fost drum batut degeaba pentru ca s-a lasat cu oprire la Muzeul Traian Vuia din localitatea cu acelasi nume. Deschis prin 2012 pe fonduri Europene acesta gazduieste o macheta la scara 1:1 primului aparat zburator realizat de un roman, dar si o macheta la scara 1:2 a elicopterului lui Vuia, realizat în 1918. Cel mai mare muzeu din zona rurala din judetul Timis e totusi mai mult pustiu, un paznic obosit ne-a permis intrarea fiind surprins de oaspeti, nu ne-a incasat bilete pentru ca era Duminica si lipsit de chitantier dar s-a straduit sa ne prezinte exponatele cum a putut mai bine.

Targul de Craciun -- Sibiu 2014

Dupa scurta oprire, ratacirea de la traseu si un popas in Sibiu la targul de Craciun (iar aici trebuie sa fac paranteza pentru ca este unul din cele mai frumoase din tara, comparabil si cu cel din Viena, dar asta in alta poveste)...intram spre Alba Iulia iar soseaua coteste spre dreapta catre “varianta” (centura) spre Cluj, decizii, decizii….GPS-ul ezita, instinctul meu sughita si el, si o luam fix prin mijlocul orasului. Doua minute mai tarziu vocea Ioanei confirma…nu e drumul cel bun…20 de minute ramase pana la cazare. Strabatem Alba si ne intersectam din nou cu centura ocolitoare care ne confirma alegerea lipsita de inspiratie. Drumul se cufunda in intuneric in timp ce noi urmam atenti instructiunile Ioanei. Am pus directiile de pe booking.com, se justifica Razvan in timp ce mie imi scapa cateva injuraturi tocmai cand ieseam din Cricau. Suna la han, i spun la  Razvan, obosit si iritat intorcand masina in camp. Razvan se conforma dar indicatiile primite de la gazda sunt mai diluate ca ceaiul baut in orasul lui Johannis…trebuia sa ajungem in Ighiu,  dar cum si pe unde…greu de zis.

Continuam in noapte desi GPS-ul ne spune la stanga, iar google maps la dreapta (momentul ala in care nu stii incotro sa o apuci), drumul se opreste abrubt in camp in timp ce mai scap cateva injuraturi infundate…se lucreaza la asfalt si avem ocolire asa ca de la tara. Dupa alte zece minute cu multe gropi si noroi, intram pe poarta hanului Sfantu Gheorghe din Ighiu. Domnisoara de la receptie se arata surprinsa de ruta aleasa...stiti ca puteati veni direct de la Alba pe sosea. Camera…rece, nu merge caldura, da-i cu un calorifer electric, cu aeroterma…fara success... dar v-am pornit caldura de doua zile se justifica domnisoara, in cele din urma o schimbam cu una “matrimoniala”, cu scari ce duc la baia ce are un geam ca in 1000 si una de nopti lasand loc imaginatiei pentru multe alte nopti….

Am ajuns la hanul unde nu poposesti decat daca te pierzi in noapte si nu ai unde sa te mai cazezi iar soarta te-a pedepsit. Scoatem chipsurile, berea si intindem catanul, dimineata o luam de la capat si sarbatorim 1 decembrie Romaneste in cetatea Marii Uniri.

Despre Alba Iulia ce a ramas de zis...ca e la fel de frumoasa ca deobicei si ca de 1 Decembrie a imbracat haine de sarbatoare. Nu mi-a fost demult dat sa vad atatea fete de romani fericiti, chipuri luminoase diferite de cele ce le vedem zi de zi in orasele gri. Alba Iulia a prins culoare fiind impanzita de steaguri tricolore si cantece populare ce rasunau din cetate. Asistam la discursul soliilor unde Vlad Tepes le aminteste romanilor de ce i-a tras in teapa pe talhari. Actorii isi fac bine treaba pe o muzica antrenanta, chiar mai bine decat ultimul film despre domnitorul nostru transformat de occident in vampir. Ultimele stiri de pe telefon zic despre o vizita a noului presedinte ales, neamtul nostru naturalizat.

Ma despart de grup pentru a fotografia legiunea a 13-a Gemina ce se indrepta spre Sala Marii Uniri si cumva ma strecor pana langa ei aproape de focul actiunii. Bravii soldati cu blanuri de urs marsaluiesc cu zgomot pe caldaramul din piatra cubica al cetatii. Un roman de al nostru sugubat il bate pe burta pe unul din Romani, te-ai ingrasat soldat...Replica nu intarzie sa apara, eu sunt comandatul, imi merge bine, nu se vede? Rasete din multime in timp ce legionarii stau la poze.

Intalnirea cu presedintele

Dupa 5 minute se aude un vuiet iar lumea se da la o parte si prin fata mea trece presedintele proaspat ales iar legiunea ia pozitia de drepti, trecutul se intalneste cu prezentul. Apuc sa trag cateva cadre cu aparatul fiind luat prin surprindere dar sunt dat la o parte rapid de agentii de securitate..."stati mai si nu va impingeti ca animalele, ca nu e Dumnezeu sa il atingeti" se aude din multime. Raman in centrul pietei in timp ce puhoiul de lume il urmeaza la depunerea de coroane. Ma uit pe aparat sa vad ce poze am prins, si vreau sa dau un telefon sa il caut pe Razvan...dar semnal ioc...ma trezesc subit cu presedintele in fata, se intorcea spre Sala Unirii iar eu tot in centrul pietei ramasesem.

Copilul si trcolorul

Nu mai e lume in jurul meu de data asta fiind tinuti la distanta de serviciile secrete, imi scot manusa si i intind mana, "Domnule Presedinte, la multi ani si mult succes!". O mana aspra imi strange mana intinsa si un zambet o insoteste "multumesc, la multi ani si dumneavoastra!". Klaus Iohannis isi continua drumul iar eu sunt inghitit de multime, o multime exuberanta care priveste cu incredere poate la un nou inceput, un presedinte onest si integru care se uneasca in sfarsit. Ploaia inghetata de Decembrie nu a perturbat parada militara unde uralele au insotit taburile si echipamentele militare ce defilau pe bulevardul incadtrat de blocurile gri comuniste dar colorate de o multime de steaguri tricolore. Copiii tinuti de parinti in spate sau catarati pe stalpii de iluminat, privesc plini de curiozitate fanfara si trupele, poate acesti copii pot spera la un viitor mai bun si mai luminos decat vremea sumbra de de Decembrie.

La multi ani Romania!

De toamna pe Cheile Nerei

Aman sa scriu despre Grecia pentru ca am prea mult de scris, prea multe povesti frumoase cu parfum de
vacanta. Mergem mai aproape azi, mai pe Cheile Nerei, un loc drag pe care l-am vizitat de nenumarate ori si de care ma leaga multe amintiri placute. Afara e cald, mai cald decat de obicei...vreme de tricou la inceput de Octombrie, e weekend si nu e vreme de stat in casa. Nu cu mult timp in urma am lasat plajele din Grecia undeva departe iar dorinta de inca o aventura e acolo, isi face loc in sufletul meu ca un vierme intr-un mar copt. Sambata cu chiu cu vai ne punem in miscare dupa orele pranzului cu destinatia Sasca Romana, o locatie accesibila pentru cei din Timisoara situata la doar 2 ore distanta cu masina (sau mai putin pentru cei ce se simt piloti de curse). Drumul e intins si liber, muzica e buna iar masina ajunge numaidecat la Moravita unde cotim la stanga...de aici incepe un drum bombardat cu cratere imense care ar zgudui si un tanc, masina rezista, coafura la fel :), iar o ora mai tarziu ne facem intrarea in Sasca. Peisaj de toamna, cativa sateni pe ulita iar noi tragem la magazinul satului pentru aprovizionare si ceva indicatii pretioase.
Gasim vin, alune si ceva bere pentru ca deh...niciodata nu e destula. Avem o harta desenata mai ceva ca harta comorilor, cu casa unde trebuie sa ne cazam peste noapte. Trecem peste un podet, peste inca unul, este un izvor...nu facem stanga, dar mergem inainte...cred ca ne-am ratacit. Intr-un final niste sateni ne indruma pe calea cea buna si inainte de inserat suntem instalati cu gratar, bagaje si mancare cat pentru 2 saptamani. Noapte de vara pe chei, cu un foc ce arde mocnit si un cer senin cum doar la munte vezi, mi-era dor sa fac un foc de tabara chiar si unul mic si pricajit ca al nostru. Imi lipsea caldura focului, sa aud cum troznesc lemnele si sa i privesc licarirea cum se reflecta in ochii persoanei de langa mine. Sasca Romana e un sat ce pare uitat de lume, cate o pensiune ici si colo, cate o casa de vacanta si sateni ce isi vad de viata lor tihnita si simpla din muntii Banatului, deci nu deranjam pe nimeni cu muzica noastra data mai tare si povestile din jurul focului. Atipesc spre dimineata dupa un film de groaza care nu m-a prea speriat dar incalzit bine de la focul ce tocmai s-a stins.

Ziua urmatoare suntem decisi pe un traseu montan, dar ne urnim greu din loc...e Duminica si nici macar
satenii nu lucreaza, se merge la Biserica. Noi ne trezim tarziu... fac un drum pana la izvor sa iau apa si pana la orele pranzului reusim sa mancam resturile de la gratar si sa strangem totul de prin curte ca sa lasam locul asa cum l-am gasit, neatins de vreme, fara tehnologie si cu multa liniste. Nu ma aflu pentru prima oara pe Cheile Nerei, am facut si traseul spre Lacul Dracului, si Cascada Beusnitei sau Ochiul Bei. Am experimentat de toate, de la rafting, la mers prin ploaie pe o furtuna de vara cu traznete si fulgere care credeam ca o sa ne prajeasca ca pe niste alune, sau carat bicicleta in spate prin tunelele de calcar asemeni unor oameni cu prea putina minte dar multa dorinta de aventura. Am stat la cort nu mai devreme de vara asta la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului...deci nu te poti plictisi pe Nera. Kinga nu a vazut Lacul Dracului, si avand inca 7 ore de lumina ne indreptam intr-acolo. Vreau sa fiu erou, omul muntelui, si din amintiri sugerez o ruta mai scurta care ne duce spre lac nu de la Cantonul Damian ca tot omul normal ci din Sopotul Nou. GPS-ul arata 28km deci o nimica toata imi zic eu in sinea mea. Dupa cativa kilometrii asfaltul se termina abrubt si apoi timp de
20km am tot sperat sa devina din nou realitate. Am trecut prin padure pe un drum forestier unde cei 140 de cai ai masinii s-au intalnit cu niste caluti veritabili si am profitat la maxim de capacitatile 4x4 pe portiunile cu pietris. Un drum practicabil in curs de amenajare (a se intelege asfaltare pe ici si colo in locurile esentiale) dar care ne-a luat undeva la aproape 2 ore. Trecem de ceva gaste ratacite pana sa rasara in fata noastra o casa izolata un semn de civilizatie si ca totusi suntem pe drumul cel bun. Un nene iese intr-un final la poarta, striga pe caini si pe un ton molcolm si apasat ne spune ca nu mai avem mult, exact cand eram gata gata sa ne dam batuti iar speranta se stingea ca focul meu pricajit. Masina merge curand din nou pe asfalt iar intr-un final ne parcam la cealalta intrare in Parcul National. Traseul marcat cu banda rosie e cel ce trebuie urmat spre lac iar noi uitam de drumul plin de peripetii.

Motanul si a lui gasca de bodyguarzi imblaniti ies in calea noastra insotindu-ne pe o buna bucata de drum. Traseul e unul usor cu multe porti de lemn facute pesemne pentru a opri animalele si ca delimiteze proprietatile private (din cand in cand mai dam de case si "turme" de caini care te cam fugaresc in timp ce localnicii se uita impasibili). Pasii ne duc prin padure, apoi trecem printr-o poiana mare plina cu capite. Spre capatul poienii drumul se transforma intr-o poteca, care conduce spre o punte suspendata peste apele Nerei ("placerea" oamenilor cu rau de inaltime ca mine), unde raul trebuie trecut pe malul stang. Urmeaza urcusul pieptis al Culmii Lacului exact cand crezi ca ai ajuns, trecand pe langa Moara lui Untan pana la o intersectie. Aici, traseul prin Cheile Nerei se intersecteaza cu traseul Carbunari - Lacul Dracului (marcat cu bandă albastra). Asadar, din acest punct trebuie urmat marcajul banda albastra pe o poteca ce coboara accentuat. Efortul merita pentru ca dupa 20 de minute in care simti din nou gustul gratarului din ziua precedenta, ajungi sa vezi frumosul lac. Nu cu mult timp in urma, Lacul Dracului era un lac subteran, aparut la suprafata dupa ce tavanul pesterii care il acoperea s-a prabusit, dand nastere celui mai mare lac carstic de pe plaiurile mioritice, desfasurat pe o suprafata de aproximativ 700 metri patrati. Un lac inconjurat de legende, care au sau nu un sambure de adevar. Desi adancimea maxima a lacului nu depaseste 10 metri, localnicii spun ca Lacul Dracului este un lac fara fund, in spatele caruia se ascund mai multe tunele subterane. O alta legenda este chiar cea care a dat numele lacului, sustinand ca in acest lac s-ar fi aruncat dracul dupa ce a fost umilit in fata unui batran localnic, pierzand un pariu facut cu acesta.

Obiectiv indeplinit, facem poze ne relaxam si apoi facem ceea ce face orice turist ne indreptam de unde am venit. Se lasa noaptea si odata cu ea si o ceata densa iar filmul de groaza din noaptea precedenta devine mai putin inspaimantator decat zgomotele padurii. Regasim masina acolo unde am lasat-o iar de data asta avem asfalt din Sopotul Nou pana in Bozovici via Dalboset (nu unul de calitate dar destul cat sa ajungem cu bine). Din Bozovici drumul e infinit mai bun pana in Resita, pitoresc si plin de serpentine, aproape ca imi pare rau ca ne-a prins noaptea si nu putem admira peisajul. Va recomand Cheile Nerei din primavara pana toamna tarziu alaturi de companie placuta asa cum am avut si eu. Veti fi mereu surprinsi, iar ca traseu eu va propun sa mergeti pe la Cantonul Damian, accesibil mult mai usor cu masina si mai spectaculos mergand direct prin Chei.

Pe data viitoare.

Baska beach si insula Krk -- Croatia

Partea a 2-a din escapada de weekend ne conduce in insorita Croatia, o binevenita schimbare de la aerul montan si "racoarea" din Graz. Pornim cu o ora intarziere pentru ca eu sunt mai somnoros de fel cand ma aflu in concediu si cu putin dupa ora 8:30 ne punem in miscare pe autostrada ce duce spre Zagreb via Maribor. Cu vigneta (taxa de drum) pentru Slovenia rezolvasem inca de la sosire (e valabila 10 zile) iar odata intrati in Croatia devine mai interesant. Proaspat membru al Uniunii Europene din iulie 2013 (la intrarea in tara vei vedea steagul UE arborat) Croatia ca si Romania inca foloseste moneda nationala Kuna (1 euro = 7 Kuna, aproximativ -- e cursul ce il folosesc comerciantii si apropiat de cel oficial 7.6 kuna), dar majoritatea punctelor de interes turistic precum si casutele de plata de pe autostrada vor accepta moneda europeana. Nu exista vigneta pentru autostrazi ci doar checkpointuri (similar cu Italia). La fiecare intrare pe autostrada te vei vedea nevoit sa opresti cuminte la bariera si cozi uriase te vor face sa te simti mai implinit ca sofer, pentru a iti lua un bilet de la automat, iar la fiecare iesire de pe portiunea ta de autostrada (adica cand iti schimbi ruta), va trebui sa bagi mana adanc in buzunar (va recomand sa aveti pregatite monede - euro, ca sa nu primiti rest kuna de la bacnote mari in euro). Sau sa schimbati kuna de acasa. Orice plata o veti face in Euro, va rezulta in rest primit in Kuna si veti pierde la curs.

Un calcul simplu este de 0.5 kuna / km in medie, platind astfel cam 1 euro la fiecare 15 km rulati pe autostrazile lor, mult mai scump decat taxele din Ungaria sau Austria dar mai ieftin decat in Italia (unde din proprie experienta am platit 100 de euro ca sa traversez nordul de la un capat la celalalt, iar intrarea in Slovenia si iesirea de pe auto strada italiana era sa imi provoace un atac de panica la afisarea sumei...dar e alta poveste si alta calatorie).

Cuvinte uzuale in Croata inainte sa continuam si bine de stiut. Eu mereu am invatat cate ceva in fiecare tara, din politete :)

Welcome     Dobrodošli
Hello     Bok / Čao / Dobar Dan
Goodbye     Zbogom / Doviđenja
Cheers/Good health!     Živjeli! Uzdravlje!
I don't understand     Ne razumijem
Excuse me     Oprostite! Ispričavam se!
How much is this?     Koliko je to? Koliko košta ovo?
Sorry     Žao mi je / Oprostite
Thank you    Hvala
Where's the toilet?     Gdje je zahod? (FFF important)
I love you     Volim te (si mai important, croatele sunt chiar dragute, si dupa ce aflati raspunsul la penultima intrebare, puteti sa rostiti fraza asta la croata care va indrumat)

Drumul de la Graz pana la Baska a durat putin sub 5 ore cu toate opririle la checkpointuri si vama, niciodata sa nu va luati dupa GPS sau google maps ci sa mai adaugati un 10% in plus pentru siguranta. Pe insula nu sunt autostrazi (deci nici taxe), doar un pod lung de aproape 1 kilometru jumate (ati vazut poza in articolul precedent) peste care treci si achiti si ceva kuna (doar la intrare nu si la iesire, un lucru destept...si psihologic pana la urma). In mai putin de o ora parcurgi insula in timp ce pe marginea drumului te intampina un peisaj arid, populat de maslini, salcami si vegetatie tipic meditaraneana (cred ca am si eu ceva pomisor in curte acasa de seamana cu ceva ce am vazut pe aici). In satele cu strazi inguste si case albe ce te duc cu gandul la Grecia vei vedea miere de vanzare pe marginea drumului (cam 60kn un borcan), fie din flori, sau acacia, pin (va recomand sa gustati e delicioasa, eu unul m-am indulcit de tot). Ne lungim cu vorba pentru ca sunt sigur ca deja visati la apa...GPS-ul mai arata 10 minute si in fata se vede marea Adriatica si un albastru curat si limpede, e Baska ce ne asteapta cu una din cele mai frumoase plaje ale Croatiei, lunga de 1800 metrii dar nu cu nisipul la care v-ati fi asteptat si la care visa si Razvan inca cu gandul la Maldive si luna de miere...nisip veti gasi doar in apa, unul fin, in rest multe pietre, mai multe decat puzderia de oameni ce populeaza plaja zi de zi.

Locuri de cazare sunt cat vezi cu ochii, fiecare localnic si-a transformat casuta intr-o vila cocheta cu 1-2 apartamente si pot sa zic ca le merge bine. Poti sa alegi sa stai si la hotel (de la 3 la 5 stele) cu piscina, welness si alte briz brizuri, dar depinde de bugetul tau. Noi ne-am parcat masina la Apartments Mihalić iar 300 de metrii mai incolo se vedea plaja. Va recomand sa cautati numerele de telefon direct pe google si sa nu mergeti prin booking.com sau alte agentii pentru ca veti iesi mai ieftin...noi am achitat 20 de euro de persoana / noapte la un apartament cu 2 dormitoare, sufragerie, 2 balcoane si bucatarie complet utilat (luat prin booking, data viitoare vom suna direct).


Conditiile fara sa exagerez au fost poate printre cele mai bune raport calitate/pret intalnite in ultimii ani de excursii si recomand cu drag. Am avut ocazia sa imi exersez si germana de balta cu doamna ce avea in proprietate pensiunea pentru ca Engleza dansei era aproape inexistenta, oricum probleme de comunicare nu au existat. O sa las pozele sa vorbeasca de la sine, cat despre gradina si minunatele flori pot sa va spun doar ca doamna le uda in fiecare seara cam 1-2 ore, iar cat timp noi eram la plaja curata camerele si bucataria.

Gata, am intalnit-o pe vara cea calduroasa, marea, plaja... suntem pe Adriatica...intentionam sa zic pentru prima oara dar mi-am amintit ca am facut un popas in Trieste acum ceva mai mult de 3 ani. Ne tragem sufletul, e aproape ora 3 si dupa o masa rapida pornim spre apa. Un furnicar de lume se cuibareste pe pietrele Baskai... mai tarziu o sa intelegem si de ce...in imediata apropiere a pietrelor se intindea un camping cu rulote pe aproape 1km patrat, cu toate facilitatile de la dusuri, toalete, curent, restaurante, magazine, si multe masini cu numere de Germania, Olanda si Austria. Atat de multa lume incat nu aveam loc nici unde sa punem prosopelele noastre pe plaja/pietre, in baska mea zic mormaind si privind in gol. Ne uitam ca niste rate plouate unii la altii, apoi la pietre...dar azurul Adriaticii ne readuce zambetul pe buze, se simte mirosul de sare in aer. Pornim la o plimbare pe faleza avand grija sa nu calcam pe vreun prosop sau o domnisoara care se prajeste sub soarele Croatiei si intr-un final spre sfarsitul plajei gasim un loc doar al nostru. Intindem prosopelele si sedem ca niste romani asezati cugetand....sa ne dezbracam sau nu...la cat de albi suntem iar cei de pe plaja pe cat de multi pe atat de negrii...hmmm. Marea invinge si ne cheama la ea (vorba melodiei), asa ca jos hainutele si plonjam in apa. Aici va recomand incaltari speciale (papuci din cauciuc i gasiti de cumparat pe plaja), pentru pietre. Altfel o sa va alegeti cu vanatai sau daca nu aveti pielea groasa si tabacita, cu posibile arsuri de la pietrelele incinse de soare. Apa e putin rece, Mihaela zice ca sunt doar eu sensibil...imi ia ceva timp ca sa pot sa intru dar apoi ma simt ca pestele in...stiti voi.

Odata ce te obisnuiesti nu mai vrei sa iesi, in apa nu e aglomeratie, lumea prefera sa se rumeneasca la soare, si sub picioare simti un nisip fin. Nu e adanca deloc pe o portiune de 30 - 50 de metrii de plaja si e atat de clara incat vezi cand treaba devine periculoasa pentru cei ca mine care nu stiu sa inoate. Concentratia de sare depaseste limitele bunului simt (recomand sa nu inghiti apa ca si mine cand va panicati) incat daca te lasi si nu ti teama vei pluti...ahh da, am invatat dupa 29 de ani de incercari sa fac pluta cu succes, atat de mult incat in ultima zi ma relaxam in voie pe spate ca o vidra fericita.

Ziua urmatoare ne-am petrecut-o in intregime la plaja. Daca ajungi de dimineata inainte de ora 10 poti evita aglomeratia si sa iti rezervi 2 sezlonguri cu umbrelute de stuf (60 kn / zi ~ 8 euro), si apoi sa stai sa te parlesti ca un rac la soare (nu uitati crema cu factor de protectie 50 ++). Pentru a inchiria orice (aproape orice, sa nu va vina idei nastrusnice) uitati-va fie dupa baietii ce poarta tricouri galbene sau dupa o domnisoara cu o borseta si un aparat de taxat in mana care va emite si bon fiscal pe loc (wireless si pe baterii aparatul, dar nu se compara cu iphone-ul ce il avea un vanzator chinez in Boston si avea atasat un cititor de carduri pe el de marimea unei unghii). O hidrobicicleta pentru o ora costa tot 60 kn, noi ne-am ambitionat sa ajungem la muntele ce se

vedea in zare si ne-am intors arsi de soare dupa vreo 2 ore +...Eu in imaginatia mea cea prea bogata speram ca "dupa colt" sa fie o plaja ascunsa si privata, vazand toate mini iahturile care o luau incolo. In afara de o blonda topless alaturi de muschiulosul ei ce se dadeau cu ulei pe o ambarcatiune in larg, nu am vazut decat apa...multa apa si in final si mai multa apa, pentru ca dupa munte...sa vedem o mini stramtoare care ducea spre mai multa apa (ati prins ideea iar noi puteam pedala pana in Italia asa muult si bine).Bine bine...mint putin, am vazut statiunea de departe (atat de departe incat drumul de intoarcere parea fara sfarsit), cei mai curajosi de la bordul bicicletei acvatice au si sarit in apa adanca si am avut parte de aventura, fara de care nici o excursie nu e completa.

Plaja din Baska dispune de WiFi gratuit pe toata lungimea ei si la calitate buna, spre "ghinionul" meu excursia asta a insemnat pentru mine o rupere de tehnologie total, deci fara telefon si internet. Locurile pentru a lua masa sunt nenumarate si amplasate fie pe plaja sau pe faleza, un pranz costa aproximativ 60 - 70 kuna cu tot cu un suc inclus iar o cina undeva la 100 kuna. Va recomand sa incercati mancarea traditionala de la ei...eu am optat pentru cevapcici, un fel de carnaciori subtiri (ca si micii nostri autohtoni) cu cartofi copti, ajvar (zacusca traditionala in Serbia, Macedonia si Croatia facuta doar din ardei), si alte cateva chestii. Daca vrei sa beti si o bere (pivo daca vreti sa cereti pe limba lor), va recomand Ožujsko, este cea mai populara si zic eu si buna.

Personal va recomand sa stati o saptamana in zona nu doar 2 zile ca si noi. Cand va plictisiti de pietre si de plaja aglomerata, puteti sa luati taxi boats (barci pneumatice -http://www.krk.hr/en/offer/tours/tour_boats_sea_transporters), care va vor duce pe plaje mult mai mici dar salbatice, cu apa foarte clara si putin populate (dar de pietre nu veti scapa). Parcul national cel plin de lacuri de la Plitvice este la 3 ore distanta cu masina, si va puteti programa o zi de pierdut acolo, apoi este Stara Baska, o plaja minunata care coboara direct din munte la 20 km distanta de Baska, precum si o serie de trasee montane pentru cei impatimiti (http://www.krk.hr/en/the_island_of_Krk). O fata de la un restaurant mi-a zis ca si Rijeka ar fii de vizitat, cu plaje frumoase si multa istorie, deci locuri de vazut sunt, iar un concediu se poate face lejer.

In articolul urmator vom calatori putin in Pula ascultand radioul traditional pe drum si vom descoperi Istria la intoarcerea spre Graz, dar si putin farmecul Baskai pe timp de seara cand domnisoarele lasa costumele de baie pe rochii vaporoase iar domnii le insotesc cuminti pe faleza...

Si am pornit spre Pula unde era sa dam chiar de Serena Williams (liderul mondial WTA dupa care alearga Simona Halep). http://www.dailymail.co.uk/sport/tennis/article-2699665/Serena-Williams-shows-impressive-bikini-body-Croatian-holiday-two-weeks-dropping-Wimbledon-virus.html

Baska via Graz - Castelul Riegersburg

Incep blogul si sa scriu din nou la o pauza de 8 luni de la Experienta Americana. E o idee mai veche de a mea sa tin un jurnal de calatorie in care sa povestesc multele patanii ce ma izbesc ca niste insecte ce fac cunostinta cu parbrizul masinii ce ruleaza pe autostrada. Suntem in drum spre Graz de data asta, capitala regiunii Styria si un oras cu care am facut cunostinta acum 4-5 ani intr-o iarna de poveste cu sculpturi de gheata si targuri de Craciun. Era frumos Graz-ul, desprins parca din paginile fratilor Grimm cu turnul lui cu ceas din varf de munte si casele ingrijite. Si atunci ca si acum, am parcurs Croatia cu oprire in Zagreb dar si in Slovenia/Maribor.

Graz-ul pe timp de vara prinde viata, devine mai colorat si se leapada de seriozitatea tipic nemteasca. Daca ai curiozitatea sa iesi de pe autostrada si sa renunti la comoditatea de a rula setat pe cruise control, vei trece printr-o serie de localitati plasate strategic pe drumuri serpuite, sate aerisite de munte unde primul lucru pe care il vei vedea sunt casele napadite de flori care cresc din fiecare pervaz. Stateam si meditam intr-un moment de plictiseala in masina.... oare cum le ingrijesc Austriecii astia, ce fac cu ele...le canta seara de sunt asa multe si frumoase....florile mele de acasa se ofilesc cat ai clipi, in timp ce ale lor sunt ca scoase din cutie. Dar iata-ne ajunsi in Graz, unde nu vom zabovi mult. Drumul din Timisoara trece pe la Balaton, o mare nesfarsita dar cu apa dulce, intra prin Slovenia unde gasesti vigneta la prima benzinarie dupa granita  iar apoi eviti Maribor-ul elegant (va recomand sa il vizitati fiind la mai putin de o ora de Graz), si continua in Austria prin tunele ce strapung muntele mai ceva decat pasajul Michelangelo din Timisoara, si o autostrada in lucru cu limitari de 80 km/h unde soferii mai putin rabdatori vor avea de suferit. Timpul trece repede si daca ai noroc sa nu prinzi un "stau" (coada interminabila de masini ce se misca cu viteza melcului), in putin peste 7 ore te poti dezmorti respirand aerul din oraselul Austriac de marimea Timisorii. Te costa vignetele (Ungaria 10 euro, Austria - 8 euro, Slovenia - 12 euro), si benzina care surprinzator e mai ieftina in Austria decat in Romania (1.39 euro/l, si va recomand sa nu alimentati de pe autostrada unde e mereu mai scumpa). Seara trece repede si adormim instant dupa drumul lung.

Cum Graz-ul ne era familiar, iar gazda noastra Mihaela il stie prea bine, am hotarat sa exploram imprejurimile iar Riegersburg a fost destinatia pentru a 2-a zi. Mituri, aventuri si povesti cu vrajitoare de acum mult timp ne asteapta in sud-estul Styriei. In toate secolele de existenta, si sunt multe din 1122 incoace...castelul Rieger nu a putut fi cucerit si prin urmare a devenit unde din cele mai puternici cetati ale lumii occidentale, un bastion de aparare impotriva Imperiului Otoman. Drumul cu masina pana la castelul situat pe un vulcan adormit este unul usor ce dureaza putin sub o ora, acolo te asteapta o parcare fara taxa si 2 variante...fie platesti 6 euro si urci cu telecabina din sticla sau esti sportiv asa cum am incercat noi sa ne mintim frumos si ocolesti zidurile de 3km lungime, cu 5 porti de acces, 2 santuri de aparare si...ati obosit? Pentru ca noi dupa 1km si o incercare nereusita de a intra pe una din porti unde se facea alpinism pe stanca unde sade Castelul ne-am intors infranti la liftul de sticla unde am decartat banutii. Te mai costa 12 euro vizitatul Castelului ce cuprinde 25 de camere din cele 108 ce pot fi vizitate. Ne intalnim sus cu istoria vanatorii de vrajitoare de prin anii 1600 si povestea trista a Katarinei, vrajitoarea florilor acuzata pe nedrept ca reuseste sa aduca la viata plantele ofilite (ce ziceam eu la inceput ca Austriecii au toti flori minunate pe la case?...hmm, poate au ramas ceva din vrajile Katarinei).

Parcurgem agale cateva sali dedicate istoriei armelor atat medievale cat si cele din prezent, desi e putin ciudat sa vezi un AK-47 intr-un castel din secolul 12. Si plictisiti de istorie intr-un final admiram privelistea de la inaltime, castelul oferindu-ti o imagine ampla a Styriei asa cum o vedea baronesa Gallerin cand se trezea dimineata. In locul supusilor zarim turisti, autocare si atractii alaturi de un lac in forma de inima (priviti cu atentie), iar dupa 3-4 ore poti declara obiectivul bifat, noi bineinteles ca am avut destule patanii...drumul pana la castel a dat de un dead end si un pod in lucru, ocolirea (pana am reusit sa invatam sa setam GPS-ul pe detour) ne-a luat ceva timp. Apoi am mancat o pita buna pana sa se aprinda beculetul si neuronul obosit care ne-a spus ca ocolirea castelului pe jos e o idee traznita si mai bine dam 6 euro pe lift (va recomand cu caldura), iar in castel ne-am molesit iremediabil si am lalait-o in liniste prin camere incercand sa gasim foi cu explicatii in Engleza (erau toate luate), si multumindu-ne cu cele in Spaniola ce le mai puteam dibui cu cunostintele din telenovele..noroc cu Mihaela.

Ne reintoarcem la Graz si dupa o plimbare de seara cu cateva concerte prin oras in aer liber suntem gata pentru plecarea in Croatia, Baska Beach, Pula si putin din Istria cu istoria ei plina de parfum cu iz de ulei de masline ne asteapta...dar mai multe in urmatoare povestire.



Spre Baska si insula Krk....