Vrajiti de Andre Rieu -- in concert la Bucuresti 2015

Un articol postat cu intarziere si retro-activ...pasii m-au purtat in Copenhaga, undeva la mijloc de Iunie, zbor sa evadez de la canicula din Timisoara spre o vacanta mai neobisnuita. Pe cand altii aleg albastrul marii pe litoralul Croat, Grecesc, Turc sau in locuri mai exotice...eu ma indrept spre ceata din Scotia. Timp de pierdut pana la urmatorul zbor spre Aberdeen, undeva la 3 ore intr-un aeroport aglomerat si scump unde ma aflu pentru prima oara. Dar asta e o poveste pentru alta poveste.

Am rezolvat cu wifi-ul ca sa nu ma plictisesc, am infulecat un sandvis scump dar care nu tine de foame si folosesc bateria de la laptop pentru o istorisire despre Bucuresti si despre primul concert a lui Andre Rieu in Romania. O serie de evenimente pe care le vom numi pe scurt soarta (o scriere pentru alta data si pentru alt blog), m-au adus pe data de 5 iunie in capitala, cu bilete cumparate din timp. Auzisem de Andre Rieu in treacat, dar o sa fiu sincer sa o sa va zic ca nu am ascultat nici un concert de al lui, cu atat mai putin unul live...si asta a contribuit si mai mult la supriza primei auditii. Razvan mi se alatura in aventura, pentru o schimbare de la muzica trance a lui Armin, dupa doua ore lasam Timisoara in urma sprintand pe autostrada spre Valea Oltului.

Vremurile s-au schimbat, bunica lui Razvan nu ne mai asteapta cu prajituri proaspat scoase din cuptor la Deva, iar drumurile sunt ceva mai bune si mai rapide cu putinele autostrazi care au aparut intre timp. O furtuna ne tine companie cum ne apropriem de Sibiu, iar ploaia izbeste cu putere parbrizul masinii pe care o infranez spre o viteza mai rezonabila, vizibilitate aproape zero. La orizont se iveste un "luminis", o spartura in nori...ne oprim sa mancam sandvisurile si desertul luat de la o patiserie din Deva, asta pana sa reinceapa ploaia, iar apoi hotarati pornim spre Valea Oltului. Tiruri multe, o

parte care intra in Romania si merg ca si noi spre capitala incarcate cu marfa de import, pe de alta parte si mai multe tiruri incarcate cu Dacii spre export. Valea Oltului se largeste la mai multe benzi, exista speranta ca peste inca 15 ani sa depasim tirurile mai in siguranta ca acum, dar poate pana atunci va exista si autostrada finalizata...putem doar spera. Oprim scurt la Manastirea Cozia, pentru o rugaciune iar pe seara tarziu o placa mare ne atentioneaza la iesire de pe A1 ca patrundem in Bucuresti!

A 2-a zi o incepem in forta, fiind si singura noastra zi petrecuta in "micul Paris" mitic. Vizitam muzeul Grigore Antipa pe care eu il tin minte vag de cand eram mic, dar pe care il regasesc schimbat si modernizat. Un muzeu in pas cu tehnologia, acces cu telefoanele destepte la explicatii, ecrane ce le poti atinge si care iti dau informatii la tot pasul, indicatii exacte si un tur virtual prin toata bio-diversitatea lumii in care traim. Biodiversitate care va deveni o amintire in muzeu...daca nu o protejam. Recomand daca aveti drum prin Bucuresti sa nu il ratati, e un must-see. Ne indreptam spre Herastrau pentru un pranz rapid si un contact mai real cu oamenii grabiti din capitala, unde nu exista loc de zambete, multumesc sau politeturi. Razvan ma roaga alarmat, sa nu ma iau totusi de chelnerul care mi-a smuls sticla nedesfacuta de apa din mana, si s-a incruntat flegmatic la rugamintea mea de a o schimba cu una la temperatura camerei...sa nu ma iau de el...nu inainte de primi mancarea, asta ca sa nu riscam si alte surprize. Soseste si seara, metro-ul ne lasa in statia Izvor, aproape de impozanta Casa a Poporului. Traficul este inchis iar scena este amplasata vis a vis de cladirea de unde dictatorul l-ar fi ascultat pe Andre de la balcon. Trecem printr-un control de securitate unde suntem nevoiti sa lasam sticlele care le avem la noi pentru a incuraja cumparaturile de la eveniment...deh economia asta de piata.

Am ajuns devreme, cu o ora jumate mai repede dar cand sa intram spre locurile noastre...surpriza, ni se spune ca sectorul asignat s-a desfiintat subit, iar noi trebuie sa luam un loc la coada formata pe 300 de metrii pentru a primi alte bilete. Arunc deja cuvinte de bine spre organizarea tipic Romaneasca si 20 de minute mai tarziu primesc alte bilete. Imi inghit rapid cuvintele spuse anterior pentru ca invitatiile sunt aproape de scena cu locuri foarte bune, iar seara reincepe sa fie interesanta.

Publicul e civilizat, organizatorii te directioneaza cu amabilitate, nimeni nu se impinge, exista toalete dotate cu apa si role de hartie in loc de aparate ce sufla aer, parca am si uitat de acel chelner insipid. Tot ce aminteste de Bucuresti e cladirea mare din spate, care luminata frumos pare si ea din alt film. Se aude muzica, ne ridicam cu totii in picioare si in aplauze orchestra Johann Strauss alaturi de Andre Rieu isi face aparitia prin multime strabatand tot drumul voiosi, incarcati de atmosfera pozitiva.

Spectacolul incepe, iar Andre ne face o scurta introducere in lumea lui, cum a luat nastere primul hit in Olanda (eu unul credeam ca e Francez...cata ignoranta), si a devenit incet incet un imn al stadioanelor, cantat la cafenele, pe strazi, un al doilea imn al Olandei dupa cum ne povesteste el jovial. Si orchestra incepe sa il cante, publicul fiind intr-o secunda vrajit si captivat... suntem incurajati sa il invatam si noi cat de curand, poate asa Steaua Bucuresti would become champion of the world...striga Andre de pe scena. Scena care se lumineaza diferit la fiecare melodie iar pe ecranul cu leduri din spate, incadrat de coloane grecesti se proiecteaza imagini din diferite orase pentru a acompania melodiile cu un cadru potrivit. Isi fac aparitia cei 3 tenori, un tazmanian, un francez si un ungur cu ochii ce sticleau dubios...licarind ca doua lumanari, in timp ce pe ecran este proiectat Cinque Terre la fel de colorat cum mi-l aminteam. Si canta cei 3 tenori din toti plamanii, "poate cei mai buni din lumea asta", asa cum i lauda Andrei Rieu.

Urmeaza o poveste despre tanara Venetiana care pentru a isi impresiona tatal iubitor de muzica si a il indupleca sa o lase sa se marite cu alesul ei, i canta. Tatal e interpretat de artistul nostru cu vioara, reincarnarea lui Johann Strauss cum e el alintat...iar pe scena se afla in locul tenorilor o domnisoara imbracata in alb, cu o dantura perfecta, venita tocmai din Brazilia..."una din cele mai bune soprane ale lumii"...se aude din nou vocea jovialului Andre. Publicul canta si el alaturi de artisti, este un spectacol total, antrenant.

Muzica clasica este adusa la un alt nivel si facuta accesibila publicului de rand..necunoscator, ca si mine. Asta a reusit Andre Rieu prin spectacolele lui presarate cu povesti, cu tehnologie moderna si o orchestra ce se bucura la fiecare melodie de parca ar fii prima data cand o interpreteaza. O piesa de teatru bine pusa in scena, pe muzica pentru suflet. Pauza de 15 minute ca la orice concert care se respecta a fost insotita de un alt moment comic. La revenire, jumate dintre locuri erau goale, iar artistul nostru dupa ce a asteptat putin...s-a incruntat arucand o privier scurta spre ceas si bombanind in barba..."Bucharest huh, so this is how you do it here?!" In tot acest timp camera urmarea spectatorii intarziati ce veneau incarcati de sticle de cola ori de bere, proiectand imaginile pe ecranele imense de langa scena insotite de rasetele spectatorilor si fata incruntata si perplexa a lui Andre cu o spranceana ridicata...un trademark propriu. Cat a fost show si cat realitate din ce a facut el nu vom stii totusi.

Spectacolul continua si rand pe rand asistam la o corida cu un taur ce urmareste doamna in rosu prin multime, reusind sa-i fure sutienul...tot rosu bineinteles, la un spectacol de artificii si o trupa de nemti simpatici cu muzica din anii 40. Trec astfel doua ore pe nerasuflate, presarate cu povestile lui Andrei si momente de spectacol si virtuozitate ale orhestrei sale, denumita Johann Strauss dupa idolul lui si sursa de inspiratie. Publicul mai vrea, cere un bis, dar artistul ne face semn ca e tarziu si trebuie sa mergem sa dormim, sau sa bem in oras...fiecare dupa caz. Apoi ne povesteste ca mai are un idol, cineva pe care noi il cunoastem prea bine, si il invita pe scena pe nimeni altul decat Gheorghe Zamfir cu naiul sau fermecat..."welcome my friend George Zamfir" o spune el cu o bucurie fara margini. O surpriza tinuta bine ascunsa care a lasat publicul fara cuvinte. Intr-un ropot de aplauze cei doi artisti interpreteaza Lonely shepherd si pentru inca 45 de minute avem parte de un concert Andre Rieu + Gheorghe Zamfir. Rand pe rand auzim Ciuleandra, intra Calusarii in scena, si vezi lacrimi in ochii celor prezenti in public. Artificiile incheie o seara magica spre miezul noptii.

Multumim Andre Rieu si pe curand, ne revedem la Viena anul viitor. (Andrei asa cum l-am botezat spre final, este pentru ca l-am simtit Roman spre final, apreciind cultura noastra si reusind sa transmita ceva prin melodiile din tezaurul nostru folcloric)